Foto: Emag

Louisiana, primul stat american care impune afișarea celor zece porunci biblice în școlile publice.

Jeff Landry, guvernatorul republican al statului Louisiana, a semnat un proiect de lege conform căruia statul Louisiana devine singurul stat din Statele Unite care impune tuturor instituțiilor de învățământ public să expună cele zece porunci biblice în sălile de clasă, începând cu anul 2025, anunță Biziday.

Actul normativ prevede ca textul din Scriptură să fie afișat cu „font mare, ușor de citit” în toate încăperile destinate studiului, de la grădinițe până la universitățile finanțate din bugetul statului.

Acest proiect de lege face parte dintr-un pachet de reforme educaționale, pe care le-a descris ca fiind menite să „extindă încrederea în școlile publice”.

Organizațiile neguvernamentale au anunțat că vor intenta procese în cazul în care măsura nu va fi revizuită, iar mass-media internațională consideră acțiunile în justiție drept „o certitudine”, deoarece legea încalcă principiul separării puterilor în stat și contravine unei decizii a Curții Supreme a Statelor Unite.

Constituția SUA, prin Primul Amendament, interzice în mod explicit guvernului „stabilirea religiei”, iar în 1980, instanța supremă a decis că o lege similară din statul Kentucky, care prevedea afișarea celor Zece Porunci în școli, este neconstituțională.

În acea speță, unul dintre motivele pentru care Curtea Supremă a anulat măsura a fost absența unui scop laic perceptibil și evidentul caracter religios al demersului.

Într-o declarație comună, Uniunea Americană pentru Libertăți Civile și alte două grupuri au transmis că „Politicienii nu trebuie să impună doctrina lor religioasă elevilor și familiilor din școlile publice”.