Sursă foto: b1tv.ro.

Vânătoarea Reginei Crypto: FBI majorează recompensa la 5 milioane de dolari

 Autoritățile americane au intensificat eforturile de căutare a unei femei cunoscute sub numele de „Regina Crypto”, implicată într-o fraudă masivă cu criptomonede, informează DCnews.ro.

Această femeie de 44 de ani, cu cetățenie germană și origini bulgare, este urmărită de FBI pentru orchestrarea unei escrocherii numite OneCoin, estimată la 4,5 miliarde de dolari.

Recent, o investigație jurnalistică a BBC a scos la iveală conexiunile suspectei cu mediul infracțional din Bulgaria și cu un presupus lider al unei organizații criminale, asociat cu dispariția ei. Există și speculații privind posibilul său deces, informează sursa citată.

În ciuda acestor zvonuri, autoritățile își mențin eforturile de a o localiza. FBI a inclus-o în 2022 pe lista celor mai căutați infractori, oferind inițial o recompensă de 100.000 de dolari, ulterior mărită la 250.000 de dolari.

Miercuri, suma a fost majorată de 20 de ori în cadrul unui program special al Departamentului de Stat al SUA.

Matthew Miller, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, a declarat: „Oferim o recompensă de până la 5 milioane de dolari pentru informațiile care duc la arestarea și/sau condamnarea cetățeanului german Ruja Ignatova, cunoscută sub numele de „Crypto Queen”, pentru rolul său într-una dintre cele mai mari scheme de fraudă la nivel mondial din istorie”.

În prezent, ea este singura femeie pentru care se oferă o recompensă atât de substanțială de către SUA.

Aceeași sumă este oferită pentru informații despre alți infractori de calibru internațional, precum Daniel Kinahan, Semion Mogilevich și Yulan Adonay Archaga Carías.

În Germania, Ruja Ignatova se confruntă deja cu acuzații penale. În Bulgaria, țara unde OneCoin și-a avut sediul central în Sofia, un oficial a anunțat că va fi acuzată în lipsă.

Jamie Bartlett, realizatorul podcastului BBC care a adus cazul în atenția publică globală, consideră că majorarea recompensei vizează persoanele care ar putea să o ascundă sau să o protejeze.

Bartlett a declarat: „100.000 de dolari nu l-ar convinge pe un membru junior al unui sindicat al crimei sau un bodyguard personal să sune la linia fierbinte a FBI – este mult prea riscant. Dar 5 milioane de dolari ar putea. Probabil vom ști în câteva săptămâni dacă a funcționat”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *