Foto: YouTube

Ruxit dezvăluie adevărul despre relația sa cu Babasha

Ruxit, fosta iubită a artistului Babasha, a fost prezentă la evenimentul organizat de o renumită revistă cu ocazia aniversării de 25 de ani. Într-un interviu exclusiv, Ruxit a vorbit despre relația sa actuală cu Babasha și despre motivele despărțirii lor. Ea a recunoscut că, deși nu mai sunt împreună, acum se iubesc mai mult ca niciodată și se susțin reciproc, conform Wowbiz.ro.

„Ne iubim foarte mult. Eu știu cât de mult a muncit acest băiat. Din prima clipă în care l-am întâlnit, am știut că o să ajungă mare star. S-a adeverit treaba asta. Mă bucur foarte mult pentru el, merită tot, toată iubirea asta pe care o are acum din partea publicului. Huiduielile astea i-au făcut foarte bine, să mai vină, vreau și eu, oameni buni,” a susținut Ruxit.

Ruxit a explicat că, deși nu mai formează un cuplu, legătura lor de prietenie este acum mai puternică decât înainte. Ea a menționat că au fost întotdeauna colegi și s-au susținut reciproc, iar această relație s-a întărit în timp.

„Eu și Babasha nu mai formăm un cuplu, dar avem o relație foarte frumoasă de prietenie, suntem colegi, ne susținem reciproc și cred că avem o legătură mult mai puternică acum și îl susțin din toată inima,” a adăugat ea.

Referitor la scandalul Coldplay, Babasha a povestit în cadrul unui podcast cum a ajuns să cânte pe scenă cu trupa britanică și de ce a ales să interpreteze piesa „Păi na”.

El a relatat că a fost contactat de managerul său și de Ioana, care i-au transmis vestea colaborării. Deși inițial nu a realizat impactul acestei invitații, ulterior a înțeles importanța momentului și a început să se agite.

Babasha a declarat că, „M-au sunat project managerul meu, și Ioana, ‘mămica’ mea, eu abia mă trezisem, avusesem repetiții, am stat până târziu. M-au sunat țipând: ‘Uite ce s-a întâmplat, dacă auzi înnebunești, ne-au căutat Coldplay că vor să cânți cu ei’. Eu atunci nu am procesat bine informația și am zis: ‘Da, ok’. Eu mi-am dat seama că era un șoc pe care îl aveam, nu am putut să accept șocul ăsta multe zile după concert, chiar și acum încă încerc să îmi revin.”

El a explicat că piesa „Păi na” a fost compusă fără gândul de a deveni un hit, ci ca o creație autentică și spontană. Surpriza a fost cu atât mai mare când a interpretat-o în fața a 50.000 de oameni și a fost nominalizată la premii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *