Medicamente

7 medicamente retrase din farmaciile din România pentru neconformitate cu standardele UE

România și Europa se confruntă cu o situație de urgență în domeniul medicamentelor. Un număr considerabil de medicamente vor fi retrase de pe piață din cauza nerespectării standardelor europene de testare, informează Digi24. 

Astfel, Farmaciile din România vor fi nevoite să se conformeze și să nu mai comercializeze  șapte medicamente, mai exact: Posaconazole, Ibuprofen Nutra Essential, Loperamide, Tadalafil – 20 mg, Tadalafil – 5 mg, Eriotinib – 100 mg și Eriotinib – 150 mg.

În acest sens, Răzvan Mihai Prisada, președintele Agenției Naționale a Medicamentului a anunțat că: „În realitate, dintre acestea avem doar 7 produse care sunt efectiv în piață. Două fără prescripție: un antiinflamator, un antidiareic, pentru care există alternative suficiente în piață. Și celelalte cinci produse, care sunt medicamente care se eliberează cu prescripție medicală, două dintre ele sunt utilizate în oncologie, câte două concentrații diferite și cel de-al cincilea pentru disfuncție erectilă masculină. ”