Adidas

Adidas extinde gama de încălțăminte iconică cu modele mai accesibile.

Adidas, renumitul producător german de articole sportive, a anunțat planuri de a lansa versiuni mai ieftine ale unor modele populare, precum pantofii Samba, cu scopul de a face tendințele mai accesibile pentru o gamă mai largă de clienți. 

Această strategie a fost dezvăluită de CEO-ul companiei, Bjorn Gulden, în cadrul adunării anuale a acționarilor desfășurată în Germania, conform news.ro. 

Potrivit CEO-ului Bjorn Gulden: „Este important să înţelegem că nu toată lumea îşi poate permite să cumpere un pantof cu 120 sau 150 dolari, dar toată lumea vrea să ia parte la aceleaşi tendinţe”. 

Noile modele vor păstra designul iconic al pantofilor Adidas, cu cele trei dungi distinctive, și vor fi disponibile în variante clasice de piele albă și neagră.

 Cu toate acestea, prețurile vor fi mai accesibile, variind între 60 și 80 de dolari, în comparație cu liniile principale de pantofi, care se vând în mod obișnuit la prețuri cuprinse între 100 și 150 de dolari.

Modelele mai ieftine vor putea fi achiziționate prin retaileri precum Deichmann şi Intersport, a precizat Gulden.