Cum arată tabloul feminin Roland Garros 2024?

Tragerea la sorți a tabloului feminin de simplu de la Roland Garros 2024 s-a desfășurat joi în complexul de la Porte d’Auteuil. La startul competiției vor participa cel puțin patru jucătoare din România, printre care se numără Sorana Cîrstea, Ana Bogdan, Jaqueline Cristian și Irina Begu, care și-au aflat adversarele din runda inaugurală, anunță Digi24. 

Gabriela Ruse și Cristina Dinu, aflate în ultimul tur al calificărilor de la Paris, ar putea ajunge și ele pe tabloul principal.

În primul rând, Sorana Cîrstea (locul 30 WTA și cap de serie 28 la Paris) va juca în runda inaugurală împotriva Annei Blinkova (locul 45 WTA), Sorana conducând cu 1-0 în meciurile directe cu rusoaica, după victoria de la Dubai în 2020, scor 6-2, 6-1.

Mai apoi, Ana Bogdan (63 WTA) se va confrunta în turul întâi cu franțuzoaica Elsa Jacquemot (locul 150 WTA – beneficiară de wildcard), acesta fiind primul lor meci direct.

Din păcate, Jaqueline Cristian a avut cel mai mult ghinion la tragerea la sorți, ea urmând să joace în runda inaugurală cu Jelena Ostapenko, favorită nouă la Paris și câștigătoarea trofeului la ediția din 2017. Jaqueline Cristian, ocupantă a locului 67 WTA, a câștigat singurul meci direct cu Ostapenko, scor 6-3, 7-6(9), la St. Petersburg în 2021.

În ceea ce o privește pe Irina Begu (127 WTA – clasament protejat), aceasta  va debuta la Roland Garros contra unei jucătoare venită din calificări sau a unei sportive lucky loser.