Rapid

Dan Şucu, mesaj către suporteri: Neil Lennon, alegerea potrivită pentru Rapid.

Echipa Rapid a anunţat, pe site-ul oficial, încheierea contractului cu tehnicianul nord-irlandez Neil Lennon, care va ocupa funcţia de antrenor principal.

Dan Şucu, principalul acţionar al clubului Rapid Bucureşti, s-a adresat fanilor echipei cu prilejul numirii lui Neil Lennon în funcţia de antrenor principal. Şucu şi-a exprimat satisfacţia faţă de decizia de a-l angaja pe tehnicianul nord-irlandez, susținând că acesta este energic şi foarte autoritar.

Stimaţi rapidişti, mă mulţumeşte faptul că domnul Neil Lennon, o legendă în Marea Britanie, atât ca jucător, cât şi ca antrenor, se alătură proiectului nostru. Luând în considerare cariera sa, este cel mai titrat specialist străin venit să antreneze în România. Dânsul vine dintr-o cultură fotbalistică, cea anglo-saxonă, bazată pe seriozitate, pe muncă, pe reuşită. Cultură în care deciziile, odată luate, nu mai sunt comentate sau negociate, ci pur şi simplu sunt implementate. Un antrenor cu rezultate excepţionale, experimentat, dar încă tânăr, energic, foarte autoritar, un lider adevărat. Şi, în plus faţă de toate, un antrenor care poate lua decizii echilibrate, fără să vină în spate cu un bagaj de antipatii sau de preferinţe subiective în ceea ce priveşte lotul„, a declarat Şucu în mesajul publicat pe site-ul oficial al clubului.

Acesta a precizat, totodată, că este convins că Lennon va instaura ordinea în echipă și în acest mod nu vor mai exista jucători care să-şi manifeste „rapidismul” din discotecă, informează adevarul.ro. 

„Sunt convins că nu vom mai avea jucători care să-şi manifeste rapidismul la 3 noaptea din discotecă sau de pe pârtiile de schi, sau care să se prezinte la echipă cu kilograme în plus faţă de greutatea optimă. Sunt, de asemenea, convins că, în sezonul viitor, pregătirea fizică, implicarea şi determinarea în teren a echipei noastre vor fi la un nivel net crescut faţă de stagiunea abia încheiată. Ne-am fi dorit să avem puterea financiară de a-i oferi un salariu pe măsura celui apărut în presă, dar, momentan, nu suntem la acel nivel. Vrem să ajungem acolo în următorii ani şi putem să o facem doar pe baza unor performanţe sportive foarte bune”

Acesta a adăugat: „Domnul Lennon va fi ajutat în noul sezon şi de un club RAPID mai puternic! Pe baza evaluărilor făcute împreună cu domnul Mircea Lucescu, căruia îi mulţumesc în mod special, vom continua investiţiile în infrastructură, vom reforma în totalitate zona medicală (refacere, recuperare, nutriţie) şi, normal, vom continua investiţiile în jucători valoroşi, cu mentalitate de învingători. Sunt multe lucruri care vor fi schimbate în bine, dar prefer să îi las să vorbească despre ele pe colegii responsabili de implementarea lor!„.