Radu Mazare

Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, liberat condiționat

Luni, judecătorii Tribunalului Ilfov au hotărât în mod definitiv anularea deciziei luate de Judecătoria Sectorului 4, hotărârea judecătorească fiind definitivă, anunță alephnews.ro. 

În luna mai a anului 2019, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție l-au condamnat pe Radu Mazăre, fostul primar al orașului Constanța, la o pedeapsă de 9 ani și 10 luni de închisoare  cu executare în penitenciar, în cadrul procesului cunoscut sub numele de „Polaris”. Mazăre a primit condamnarea pentru infracțiunile de luare de mită, abuz în serviciu și conflict de interese în formă continuată.

Conform deciziei definitive pronunțate luni de către Tribunalul Ilfov, Radu Mazăre, a fost liberat condiționa, astfel, instanța de judecată: „Desfiinţează sentinţa penală nr. 996/2024 din 17.04.2024, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti şi, rejudecând în fond: În baza art. 587 din codul de procedură penală, raportat la art. 59 Cod Penal din 1969; admite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul Mazăre Radu Ştefan (…), aflat în stare de deţinere în Penitenciarului Jilava Bucureşti. Dispune liberarea condiţionată a contestatorului condamnat Mazăre Radu Ştefan, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii (…) emis de Tribunalul Ilfov, Secţia Penală; în baza sentinţei penale nr. (…) pronunţată de Tribunalul Ilfov; prin care i s-a aplicat pedeapsa de 9 ani închisoare”. 

Astfel, instanța a desființat  sentința emisă de Judecătoria Sectorului 4, care respinsese în primă instanță solicitarea de eliberare condiționată formulată de Radu Ștefan Mazăre. Drept urmare, Tribunalului Ilfov a admis luni contestația depusă de condamnatul Mazăre Radu Stefan împotriva hotărârii penale pronunțate de către Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal cu numărul 6917/4/2024.