Sursă foto: sport.ro.

O nouă înfrângere pentru România. Român înjunghiat după meciul România-Belgia.

Un eveniment nefericit a avut loc în localitatea Rijkevorsel din Belgia, imediat după încheierea partidei dintre Belgia și România, scor 0-2, din cadrul EURO 2024, informează Digi Sport.

O familie de cetățeni români, care a urmărit meciul într-un local din centrul micii așezări belgiene, a fost agresată de un grup format din cinci tineri. În urma altercației, un bărbat de 22 de ani, având cetățenie română, a fost rănit cu un cuțit  la nivelul membrului inferior.

Victima a necesitat intervenție medicală urgentă și a fost transportată la o unitate spitalicească. Incidentul a escaladat, fiind raportate și detonări de arme de foc, ceea ce a determinat intervenția rapidă a forțelor de ordine, care au izolat zona pentru mai multe ore.

Reprezentanții autorităților belgiene au oferit următoarea declarație: „Un conflict între două grupuri a scăpat de sub control. O persoană de naționalitate română a suferit răni ușoare după ce a fost înjunghiată cu un cuțit. Cinci persoane au fost reținute și vor fi interogate pe parcursul zilei. Am găsit un cuțit și un pistol cu gloanțe oarbe în apropierea incidentului. Cele cinci persoane nu aveau asupra lor arme. Sunt în continuare multe necunoscute care trebuie investigate în continuare”.

În contextul acestui meci, aproximativ 30.000 de suporteri români au făcut deplasarea la Köln pentru a-și susține echipa. Deși rezultatul nu a fost favorabil, evoluția echipei naționale a României a fost apreciată, iar fanii au creat o atmosferă impresionantă pe toată durata confruntării.

Publicația franceză L’Equipe a remarcat prezența impresionantă a suporterilor români, notând: „Susținuți de un contingent fabulos de 30.000 de fani entuziaști și dezlănțuiți, care au rămas gălăgioși și dinamici de la început până la sfârșit, tricolorii au ajuns în această fază datorită unui atac mai bun (trei goluri marcate). Un egal cu Slovacia, miercuri, va fi suficient pentru ca oamenii lui Edward Iordănescu să avanseze în optimi”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *