Drum

Drumul Expres Focșani – Brăila, avizat de Ministerul Transporturilor

Ministerul Transporturilor a avizat proiectul Drumului Expres Focșani – Brăila, urmând ca, în cursul acestei săptămâni, Guvernul să aprobe indicatorii tehnico-economici, după cum a anunțat ministrul responsabil de acest domeniu.

„După acest pas, vom putea lansa în licitație contractul pentru construcția acestui nou drum de mare viteză, cu o lungime de peste 73 de km, care va face legătura între Muntenia și Moldova”, spune acesta. 

Valoarea estimată a acestui nou proiect se ridică la 5,5 miliarde de lei (fără TVA), sumă ce va fi asigurată prin intermediul Programului Transport, relatează Profit.ro. 

Anterior, autoritățile au anunțat avizarea Drumului Expres Focșani – Brăila, estimând că licitația pentru proiectare și execuție lucrări va fi lansată în aproximativ 2 luni. 

După obținerea avizului pentru indicatorii tehnico-economici din partea Consiliului Tehnico Economic (CTE) al Ministerului Transporturilor, următorul pas îl reprezintă avizarea în cadrul Consiliului Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Național și Locuințe, urmată de aprobarea printr-o Hotărâre de Guvern.

Acest nou drum de mare viteză va avea o lungime totală de 73,52 km, iar pe traseul său vor fi construite o serie de elemente infrastructurale, printre care se numără:

  • 57 de poduri, pasaje și structuri casetate;
  • 6 noduri rutiere;
  • 6 spații de parcare.

Proiectul drumului expres Focșani – Brăila, a cărui valoare estimată se ridică la 5,5 miliarde de lei (fără TVA), include și plantarea unei suprafețe de 155 de hectare de perdele forestiere. Astfel, Drumul Expres Focșani – Brăila, cu o lungime totală de 73,5 km, este structurat în trei loturi distincte:

Lotul 1 (28,2 km), care începe de la nodul rutier Focșani cu Autostrada A7 și se termină la nodul rutier Măicănești;

Lotul 2 (37,6 km), de la descărcarea provizorie din DJ204B, DN23B până la descărcarea provizorie din DJ255A; Lotul 3 (7,7 km), de la nodul rutier Siliștea până la nodul rutier cu Podul peste Dunăre de la Brăila/Galați – Tulcea.

Lotul 3 (7,7 km), de la nodul rutier Siliștea până la nodul rutier cu Podul peste Dunăre de la Brăila/Galați – Tulcea.

Acesta, va cuprinde: 2 benzi pe sens 57 structuri (24 poduri, 31 pasaje, 2 structuri casetate) parcare de scurtă durată spațiu de servicii tip S1 6 noduri rutiere: 

1) Nod rutier Focșani x A7 

2) Nod rutier Milcovul (DN23A)

3) Nod rutier Măicănești (DN23)

4) Nod rutier Corbu (DN23)

5) Nod rutier Siliștea (DJ221C) 6) Nod rutier Brăila.